VOCI FEMININE – THEEA
„Nu știu dacă natura rezolvă tot, dar sigur pune lucrurile în ordine.”
Eu sunt Theea și sunt căutătoare de liniște. Așa scrie în bio pe Instagram, deci probabil e adevărat.
M-am născut între munți, într-un orășel de la poalele munților Retezat, și sincer, cred că asta a jucat un rol foaaaarte mare în ceea ce sunt azi. Am văzut crestele lor prin geam în fiecare zi a vieții mele, până în momentul în care am fost destul de mare să mă duc să le cutreier la pas.
N-a durat mult până au devenit teren de joacă. În clasa a 6-a am urcat pentru prima dată în Retezat, la lacul Bucura și, începând din momentul ăla, s-au schimbat foarte multe lucruri în viața mea. Prin tot felul de prieteni am ajuns pentru prima dată la escaladă pe stâncă, am început să descopăr sporturile de iarnă și apoi nu m-am mai oprit timp de 20 de ani. În Valea Jiului natura e peste tot, ai acces oricând la orice, așa că am fost foarte privilegiată din punctul ăsta de vedere.
Am profitat din plin de tot ce a existat în jurul meu, iar apoi m-am mutat odată cu terminarea liceului, și m-am trezit la Cluj, înconjurată de clădiri și de prea puțină natură. A fost o schimbare foarte mare și doar atunci am început să simt că lipsește ceva. Am dat de multă aglomerație, de agitație, de mulți oameni care se grăbesc, până am ajuns să fiu unul dintre ei.
Când lucrurile se mișcă prea repede și simt nevoia să-mi pun ordine în gânduri, merg la liniște. Nu e neapărat despre un loc anume. Dacă am timp, plec mai departe. Dacă nu, o plimbare prin Rîmetea, Făget sau Hoia e mai mult decât suficientă. De cele mai multe ori nu e despre unde ajungi, ci despre ce se întâmplă cu tine.
Liniștea e ceva diferit pentru fiecare. Pentru unii e de ajuns lipsa zgomotului, pentru mine e important zgomotul potrivit. Pentru că, dacă stai să o asculți, natura e zgomotoasă, doar că într-un mod care te liniștește.
După câteva ore petrecute afară, revin la normal. La normalul meu. Orașul e cel care mă schimbă și mă agită. Ca și orice în viața asta, totul trebuie să fie cu măsură, iar pentru mine asta înseamnă și timpul petrecut în oraș. Locuiesc în continuare în Cluj, dar mi-am dat seama că e nevoie să găsesc un echilibru, și simt că sunt pe drumul cel bun.
Corpul îmi spune cel mai bine când e nevoie de o pauză și am învățat (cu greu) să îl ascult. Sunt zile în care urc câteva ore pe un vârf de munte doar ca să-mi prepar o cafea la arzător și să o savurez în liniște și, în ciuda efortului fizic, mă simt mult mai odihnită după.
Gândurile care mă agită nu dispar neapărat când sunt în natură, ci mai mult iau o pauză, dar categoric apare o claritate în priorități, cel puțin pentru mine. Nu știu dacă natura rezolvă tot, dar sigur pune lucrurile în ordine. Cam toate ieșirile vin la pachet cu un efort fizic mai mic sau mai mare, și în timp ce obosesc foarte tare și trag de mine să continui, simt că mă gândesc doar la lucrurile importante pentru mine, se filtrează automat. Am tot felul de dezbateri cu mine (unele-s chiar amuzante), dar mereu pe subiecte care merită atenția mea. Când mă întorc, se întorc și celelalte gânduri, dar măcar știu care sunt importante.
Și că tot ziceam de efort, știu că sunt oameni care nu se simt pregătiți. Nici eu nu sunt. Nu e partea mea preferată și nu devine mai ușor, dar, cumva, de fiecare dată merită. Ăsta e singurul lucru care mă face să mă întorc.
Ce îmi place cel mai mult în natură este că mi se liniștește mintea. Și din păcate trăim niște vremuri în care e un lux să fie atât de liniște încât să îți auzi gândurile clar. În viața de zi cu zi fac un efort constant să pot să țin pasul cu toate lucrurile care îmi trec prin minte, și de cele mai multe ori mă depășesc. Se întâmplă multe în viețile noastre, se întâmplă multe în lumea asta a noastră, se întâmplă multe cu noi.
Este extrem de important să ne găsim fiecare o metodă prin care putem să apăsăm un pic pe pauză. Pentru mine asta funcționează, să ajung într-un loc fără oameni, fără clădiri, fără gălăgia orașului. Că stau două ore sau două săptămâni, s-ar putea să funcționeze la fel de bine, depinde de starea în care sunt.
Nu știu ce funcționează pentru alții, dar pentru mine asta funcționează. Dacă nu te-ai gândit până acum la natură ca la o pauză, încearcă. Nu trebuie să fie un munte mare. Poate fi o plimbare în pădure.
Și dacă nu simți nimic… măcar ai ieșit din casă.
Foto: arhivă personală
